BUNICUL ŞI NEPOTUL

A fost odată un bătrân,
Cu nasul mic şi tare cârn,
Cu o privire tulburată
Şi cu urechea înfundată.

Putere ,el nu mai avea.
Abia se mai putea mişca,
Mâinile -i cam tremurau
Genunchii nu-l mai ţineau.

Cei care ar fi trebuit
Să îl ajute l-au jignit.
Chiar şi la masă îl certau,
Când resturi pe jos cădeau.

Băiatul şi cu nora sa
Credeau că nu se străduia,
Şi într-un colţ l-au alungat
Ca pe un câine abandonat.

La masă, când se aşezau
Pe bătrân nu-l mai chemau.
Îi dădea resturi de mâncare
Într-o strachină oarecare.

Bătrânul, în gol înghiţind
Stătea şi se uita cu jind,
La masă plină de bucate
Gustoase şi delicate.


Într-o zi s-a întâmplat,
Că din mână a scăpat
Strachina care s-a spart
Şi nora s-a şifonat.

Tipa ,urla în gura mare
Fără nici o ezitare,
La bătrânul necăjit
Amărât şi pricăjit.

Cu inima ca de piatră
Nora, dă fuga în piaţă.
De unde a cumpărat
Strachină din lemn presat.

Într-o seară pe înserate
Băiatul lor se jucase,
Şi din scânduri a făcut
O farfurie ca de lut.


Tata mirat a întrebat:
Jucării ai fabricat?
Nu !răspunse cu mândrie
Am făcut o farfurie.


Să o păstraţi cu stricteţe
Pân` veţi fi la bătrâneţe,
Că din asta veţi mânca
Chiar de-o fi duminica.

Cei doi când au auzit
Ochii li s-au umezit,
Spre bunic s-au îndreptat
Căindu-se neîncetat.

Voi copii să învăţaţi
Pe părinţi să-i respectai
Să nu-i trataţi cu dispreţ,
Că ei sunt cei mai de preţ.
                                                                         Gabriela  Ignat