miercuri, 29 iunie 2016

Sanatate pe doua roti !

Vine vara, iar Mişcarea face bine pentru mulţi.
Este posibil că obiectivele noastre de la începutul lunii ianuarie să fie numeroase şi, totuşi, nu este o regulă ca acestea să fie urmate neapărat de acţiuni concrete... Mulţi dintre noi amânăm până ajungem în februarie când abia începem să căutăm o sală de fitness şi uite aşa intrăm în lună martie şi nu ne-am apucat de nici un antrenament.
Cu toţii avem speranţe nemăsurate la ideea de a face sport sau de a pierde în greutate dar simpla voinţă însă nu este de ajuns... Intervin numeroase obstacole.
Vrei să faci sport şi nu ai timp să faci mişcare sau să mergi la un baschet, tenis, fotbal sau orice alt sport îţi place? Pleci de dimineaţă la serviciu şi până ajungi din nou acasă e deja seară, după care nu mai ai timp să faci mişcare?
Timpul este principala problemă cu care se confruntă cei mai mulţi oameni din mediul urban şi anume, lipsa timpului pentru a face puţină mişcare sau de a practică un sport împreună cu familia.
Cu ceva timp în urmă m-am aflat în aceeaşi situaţie. Vreau să împărtăşesc cu voi cum am schimbat această situaţie şi cum am ajuns să nu mai fiu condiţionată de timp pentru a face ceea ce îmi place, adică pentru a mă pregati pentru Cea mai mare oră de sport .

Având în vedere  preţurile din ce în ce mai mari pentru abonamentele lunare la sala de fitness, am hotărât să ieşim cu bicicleta: acesta ar trebui să fie noul sfat în materie de menţinere a unei vieţi frumoase şi sănătoase. O pedalare pe o bicicletă chic nu este numai un must-see în oraş, dar şi un izvor nesecat de vitalitate şi un înlocuitor fun al orelor petrecute într-o sală îmbâcsită şi neaerisită de fitness. Mersul până la clubul de sănătate, transportarea echipamentului, căutarea unui loc de parcare sau comentariile nedorite ale celorlalţi vor fi de acum încolo o simplă amintire.
Ne place să ne plimbăm cu bicicleta oricând avem timp, fie că ieşim singuri sau împreună cu prietenii. Ne distrăm cu adevărat pedalând, deşi, poate că nu suntem încă informaţi suficient în ceea ce priveşte beneficiile reale ale ciclismului asupra organismului nostru.
De ciclism se pot bucura atât copiii cât şi adulţii, iar când se întâmplă ca aceştia să iasă împreună la plimbare, amuzamentul este în toi.
Pe lângă activităţile distractive pe care le poţi plănui pe două roţi, ciclismul este şi o metodă reală de întreţinere corporală şi pierdere a kilogramelor în plus. Dacă vei citi în continuare vei afla că beneficiile ciclismului se extind dincolo de problemele de sănătate.
Bicicleta este maestră în aducerea echilibrului dintre starea mentală happy happy joy joy şi o sănătate bună, aceea care se poate verifica şi prin analize în urma vizitelor la medic. Plimbarea cu bicicleta te eliberează de griji şi de stres, te trimite pe alei însorite şi asfaltate cum trebuie şi, la finalul zilei, o să-ţi primeşti şi porţia de energie de la acelaşi destinatar: prietenul pe două roţi.
Beneficiile sunt şi de altă natură: nu mai dai banii pe benzină, nu încurajezi poluarea, scapi de stresul din trafic, poţi să admiri peisajul urban şi o să te simţi mai bine numai cu gândul că sănătatea îţi bate la uşă şi că vara te prinde good looking.

Dolce Sport prezintă 
Cea mai mare oră de sport.

Dolce Sport e căpitan
În armură de sultan,
Festivalul când soseşte
Începe să dea de veste.

Bloggerii cum dau de ştire
Îşi adună a lor oştire.
Scriu articole grozave
După ideile lor brave.

Temele, inovatoare,
Vin şi ele ajutoare,
Campania s-o înconjoare
Cu premii atrăgătoare.

Cea mai mare oră de sport va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:
  • Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
  • Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
  • Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
  • 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
  • 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.
Așadar, vă invit să mergeți și voi pe parcursul celor trei luni de vară, fie in Bucureşti, Braşov sau Mamaia, să faceți mișcare îndrumați de unii dintre cei mai buni instructori de fitness din România. 
Mai multe detalii puteți afla pe https://www.facebook.com/miscareafacebine
Cea mai mare ora de sport” este un festival de fitness si sport, parte a campaniei “Miscarea face bine” powered by Dolce Sport si pusa in scena de Telekom Romania, Smartatletic si GetFit. Partenerii evenimentului sunt: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler si Eisberg.

vineri, 24 iunie 2016

SKATEBOARD ELECTRIC`` inteligent, rapid şi distractiv``

Skateboard-ul motorizat a fost introdus pentru prima dată în 1975. Acesta a fost alimentat cu gaz, dar a deschis calea pentru skateboard electric cu mai mulți ani în urmă. Singura diferență între ele este modul în care acestea sunt alimentate. Skateboard-ul electric este disponibil în versiunile care pot traversa prin tot felul de terenuri, de la iarbă, murdărie, pietriș la nisip. Pentru a învăța să manevrezi un skateboard electric îţi poate lua un pic de timp pentru practică. Înainte de a încerca să manevrezi unul trebuie să înveți câteva elemente de bază .

http://www.depozit-online.ro/shop/skateboard-electric/skateboard-electric-hoverboard-a025-6-10inch-hands-free-smart-wheel-balance-baterie-samsung


Tip baterie:
Samsung  (lithium)
Durata de incarcare (h):
2-3 ore
Tensiune alimentare (V):
36
Temperatura de lucru
-15°C  -50°C
Temperatura de incarcare
0 - 40°C
Timpul de depozitare (~20°C si 25°C)
12 luni
ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE

Înainte de a începi o plimbare cu un skateboard electric, trebuie să fii sigur că ai toate elementele de protecție. Este important să îţi protejezi toate părţile majore ale corpului (care sunt mai sensibile), dacă vei cădea.

• Cască
• Genunchiere
• tampoane pentru umeri
• încălțăminte adecvată

POZIŢIA
Poziţia corectă este importantă în a avea un control asupra skateboard - ul electric. Poziția corectă cere să stai cu piciorul cu care conduci spre partea din față a plăcii, opusă motorului. Acesta ar trebui să arate ușor spre exterior și să fie de-a lungul părții înguste a plăcii.

MANEVRARE şi RELAXARE
Regulă generală de manevrare este de a menține mintea deschisă și relaxata. Mânuirea oricărui skateboard necesită un cadru relaxat de spirit. Desigur, acordând o atenție la detalii și ceea ce se întâmplă în jurul tău, în orice moment, este foarte important. Dar, cadrul general de spirit ar trebui să  rămână concentrat. Atunci când eşti relaxat, corpul tău va ghida cu ușurință. Atunci când eşti tensionat, sunt mult mai susceptibile mişcările bruște neașteptate.

FRÂNARE UȘOARĂ
Să acordaţi o atenție sporită la frânare. Ultimul lucru pe care-l doresti este să frâezi brusc la o viteză mare. Dă-ţi suficient timp pentru frânare, astfel încât să vină la o oprire lentă și constantă.

ACCELERAREA
Nu fi prea dornic să ajungi la viteză maximă de 20km/h prea repede; Este nevoie de un control complet al corpului pentru a ajunge acolo. Viteza se reglează automat în funcţie de mişcarea celui care conduce vehiculul, în echilibru sau în plan înclinat, astfel încât deplasarea se face în condiţii de siguranţă.

VREME
Anumite skateboard-uri electrice pot fi manevrate şi în ploaie.
Echiparea tehnologică face posibilă depăşirea fără efort a micilor denivelări sau a pantelor.

În ultimele câteva luni, a avut loc o adevărată revoluţie în transportul personal. Unii oameni îl numesc "bord auto de echilibru, " alţii, "roata inteligenţă", şi, pentru marea majoritate a oamenilor este cunoscut ca Skateboard-ul electric.
Skateboard-ul electric este noua tendinţă în deplasarea urbană fiind atracţia tuturor persoanelor. Datorită popularităţii foarte mari, aceste mijloace de transport personal sunt fabricate cu cele mai bune materiale.
Ştim cu toţii cât de nasol este să rămâi blocat în trafic şi să ajungi cu o oră mai târziu la servici din cauza traficului. Totuşi aceste situaţii par să dispară încetul cu încetul deoarece apar tot felul de vehicule unul mai portabil ca altul care ne ajută să ajungem rapid unde ne dorim fără să apelăm la maşin
ă sau la mijloacele de transport în comun.
Skateboard-ul electric este inteligent, rapid şi distractiv ne ajută să mergem la servici, la şcoală sau prin oraş fără să fim nevoiţi să pierdem timp. Spre deosebire de skateboard-urile obişnuite, acesta este unul inteligent astfel încât nu suntem nevoiţi să ne facem vânt pentru a putea merge pe el. Tot ce trebuie să faci este să stai pe el şi să îl controlezi să meargă în direcţia dorită.

Scule electrice pe care trebuie să le ai neapărat în casă .


O vorbă din bătrâni spune aşa ``e bine să ai lucrul tău, să nu fie nevoie să ceri cu împrumut. Nu există nici o îndoială că fiecare om are nevoie de scule electrice şi unelte. Poţi să nu le duci lipsa până când trebuie să repari, să ajustezi sau să construieşti ceva.
Cred că putem cădea de acord într-o privinţă: e mult mai bine să ai lucrul tău, decât să ceri cu împrumut. Se aplică mai ales în cazul sculelor electrice şi uneltelor pentru mici reparaţii şi intervenţii casnice – dacă le împrumuţi de la cineva, le foloseşti tot timpul cu frică de a nu le strica. O trusă care să conţină cel puţin o şurubelniţă, un ciocan, o cheie şi un cleşte este minimum esenţial. Însă omul gospodar nu se va limita la at
âşi îşi va achiziţiona sculele electrice care îi pot fi de mare ajutor atunci când trebuie să repare, să rectifice sau să construiască ceva. Cel mai bine e să te dotezi cu tot ceea ce ai nevoie sau ai putea avea nevoie la un moment dat în materie de scule electrice. Indiferent dacă ești un adevărat profesionist în a construi sau a repara, sau ești doar un simplu amator care mai folosește câte un ciocan uneori, cu siguranță sunt anumite scule electrice sau unelte pe care trebuie să le ai acasă .
Din punctul meu de vedere, următoarele scule electrice nu ar trebui să lipsească din nicio locuinţă:

http://www.depozit-online.ro/shop/scule-electrice1. O maşină de găurit şi înşurubat este o unealtă ideală şi la îndemână pentru toţi utilizatorii care au nevoie de o perforare sau înşurubare rapidă.
 
http://www.depozit-online.ro/shop/scule-electrice2. Un ciocan rotopercutor, toată lumea are nevoie de găuri în pereţi. Vrei să pui în beton un diblu de plastic şi prinzi în şurub diverse: o galerie, un tablou, un dulap, un raft, un ornament, deci n-are rost să chemăm specialistul pentru atâta lucru.

http://www.depozit-online.ro/shop/scule-electrice3.  Bormaşină cu acumulator, să alegi cea mai bună bormaşina care să-ţi îndeplinească nevoile poate fi confuz şi frustrant în acelaşi timp. În timp ce bormaşina electrică a fost întotdeauna favorită meşterilor, versiunea de bormaşină fără fir a devenit şi ea omniprezentă. Dacă ai scule şi unelte electrice, este foarte probabil să ai şi o bormaşină cu acumulator. Popularitatea acestei bormaşini cu acumulator a dus la apariţia multor modele pe piaţă. Dar fiind atâta de multe, cum poţi alege cea mai bună bormaşină şi cum poţi fi sigur că este potrivită nevoilor tale?  Cea mai bună bormaşină cu acumulator are baterie litiu-ion.
Avantajele pentru o bormaşină electrică cu acumulator litiu-ion:
greutate mai mică,
Durata de viaţă mai mare,
Timp de încărcare mic.
Dezavantajul acestei bormaşini este că sunt mai scumpe decât alte variante.

4. Un pistol de lipit , permite lipirea moale, dar e bun şi la tăierea de polistiren, preîncălzire de termoplastice şi gravuri în lemn.
 http://www.depozit-online.ro/shop/scule-electrice5. Ferăstrău pendular, acest instrument pare atât de simplu, dar acesta este o unealtă electrică capabilă de o mare finețe în mâini pricepute. Există o mulțime de caracteristici ale acestui instrument, care sunt rareori discutate din perspectiva modelării mobilierului, dar asta voi încerca să fac aici.
Există două tipuri de pendulare, cel cu prindere cu mâner şi cel cu prindere tip butoi, eu vă recomand cel cu prindere cu mâner. Următorul lucru cel mai important este mecanismul care eliberează lama, care ar trebui să fie destul de simplu. Cele mai bune mecanisme de eliberare lama sunt cele care se folosesc fără prea mare efort: Trageți de o pârghie și lamele iasă în afară. O mulțime de ferăstraie au mecanisme care te enervează atunci când vrei să îndepărtezi lama.
Cu siguranța că ți s-a întâmplat de multe ori să ai nevoie de aceste scule pe lângă casă pentru a rezolva diverse probleme care, deși nu sunt foarte grave, nu pot fi amânate. Și probabil, că dacă din diverse motive nu aveai prin preajmă sculele necesare, acum e un moment bun pentru a le achiziționa.

joi, 23 iunie 2016

Câte şi ce fel de jucării cumpărăm copilului nostru?

    
Jucăriile nu sunt doar jucării. Jucăriile formează educaţia copilului nostru. Jucăriile predau copiilor noştrii teme despre lume şi despre ei înşişi.
Jucăriile au fost utilizate în toate timpurile ca mijloc educativ, mai ales la copiii de vârstă mică şi în special în cadrul familiei.
Jucăria îl amuză, îl bucură pe copil, dar în acelaşi timp îl educă şi îl dezvoltă. Obiect al distracţiei, jucăria şervete scopurilor educaţiei intelectuale, morale, fizice şi estetice a copilului şi îi stimulează iniţiativa creatoare. Prin joc noţiunile se percep și se fixează mai ușor, sarcinile îi captivează din prima și îi face curioși, fără să-i plictisească. Copii nu-și asumă responsabilități, ci doar urmăresc plăcerea, reușind ușor să empatizeze cu rolurile pe care le presupune joaca. Dacă unele jucării îl inițiază pe copil în varietatea mișcărilor, îl antrenează și ajută la dezvoltarea întregului organism (exemplu: mingea, coarda, popicele), altele îi lărgesc orizontul sau îi lărgesc experiența de viață (reprezentarea animalelor, mijloacele de transport), ori îl familiarizează, într-o formă atrăgătoare, cu legile fizicii, tehnicii, științelor (jucăria tehnică și științifică). Astfel, jucăriile și jocurile educative sunt privite ca exerciții pregătitoare pentru viață, cu rol de socializare – din această categorie fac parte jucăriile care dezvoltă imaginația, competiția, logica, motricitatea, creativitatea etc. În același timp, jucăriile educative rămân jucării, oferind copilului plăcere, divertisment, cheltuind energia acestuia, jocul fiind lipsit de responsabilitate și mergând în general pe ficțiune.
Reguli pe care trebuie să le respecte orice părinte înainte de a cumpăra jucării peste jucării  
       http://www.depozit-online.ro/shop/jucarii       http://www.depozit-online.ro/shop/jucarii
1. Copiii învață să fie mai creativi. Prea multe jucării, împiedică copiii să dezvolte pe deplin darul lor de imaginație.
 
2. Copiii dezvoltă o atenție mai mare la jucării mai puţine. Când prea multe jucării sunt introduse în viața unui copil, durata lor de atenție vor începe să sufere. Un copil va învăţa rareori să aprecieze pe deplin jucăria din faţa lui, atunci când există nenumărate opțiuni rămase încă neevaluate

3. Copiii stabilesc mai bine aptitudinile sociale. Copiii cu mai puține jucării învaţă cum să dezvolte relațiile cu alți copii și adulți.

4. Copiii învață să aibă o mai mare grijă de lucruri. Atunci când copiii au prea multe jucării, ei vor acorda mai puțina grijă jucăriilor. Ei nu vor învăța să le valorifice dacă există întotdeauna un înlocuitor la îndemână.
 
5. Copiii dezvoltă o dragoste mai mare pentru citire, scriere și artă. Mai puţine jucării permite copiilor dvs. să acorde atenţie cărților, de colorat, de muzică pictură. Iar dragostea pentru artă îi va ajuta să aprecieze mai bine frumuseţea, şi emoția.

6. Copiii devin mai inventivi. Copii care au jucării mai puține vor deveni mai responsabili în rezolvarea problemelor doar cu materialele care le au la îndemână. Și inventivitatea este un cadou cu potențial nelimitat.

7. Copiii se susțin unii pe alții. Frații cu mai puține jucării sunt obligați să împartă, să colaboreze și să lucreze împreună.

8. Copiii învaţă perseverenţa. Copiii cu mai puține jucării acumulează perseverență, răbdare și determinare.

9. Copiii devin mai puțin egoişti. Copiii care primesc tot ceea ce doresc cred că ei pot avea tot ceea ce doresc. Această atitudine va duce rapid la un stil de viață nesănătos.

10. Copiii iubesc mai mult natura. Copiii care nu au un subsol plin de jucării sunt mai dornici să se joace afară și să dezvolte o apreciere profundă pentru natură.

Înainte de a cumpăra un obiect distractiv trebuie să te întrebi în ce fel îl va solicita el pe copil. Îl va provoca din punct de vedere fizic, intelectual, psihomotor? Va contribui în vreun fel la creşterea şi dezvoltarea lui armonioasă? Ştim deja că joacă e joacă şi învăţătura e învăţătură, dar specialiştii susţin că cei mici învaţă prin joc, aşa că nu omite acest detaliu în momentul în care achiziţionezi un obiect distractiv.