Dorinţa de a dona pentru a salva o altă viaţă sau de a reduce suferinţa altei
persoane este de admirat şi indică faptul că sunteţi o persoană foarte grijulie.
Sângele, celulele sanguine pot fi donate pentru a fi utilizate pentru o persoană care are nevoie de transfuzii. Măduva osoasă pot fi donate pentru transplant la pacienţii cu leucemie sau alte tulburări de măduvă osoasă sau care au un sistem imunitar defect. Organele pot fi donate de la donatori vii, cum ar fi porţiuni de ficat, sau un singur rinichi.Donaţiile de organe şi ţesuturile donate după moarte pot salva multe vieţi. Transplanturile de acest tip includ inimă, plămân, ficat, rinichi, pancreas, valve cardiace, vene, artere, oase, tendoane, ligamente, piele, intestin subţire, şi corneea ochilor. Luaţi în considerare şi donaţiile online pentru a ajuta la salvarea de vieţi. În acest sens, Asociaţia “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei” a demarat de urgentă o amplă campanie de strângere de fonduri, care îi va ajuta pe gemeni Yanis şi Rareş să vadă. Miracolul suprem al vieţii este primul contact vizual dintre mamă şi bebeluşul său; nu şi pentru gemenii născuţi prematur, Yanis şi Rareş, care au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenţei medicilor.
Imaginează-ţi cum ar fi să-ţi pierzi darul vederii? Cum ar fi să trăieşti fără să vezi? Doar să simţi, să atingi, să miroşi, să auzi sau să guşti. În mod sigur, mâncarea ţi se va părea mai gustoasă şi mai plăcut mirositoare, în mod sigur, vei avea mai mult timp pentru lumea ta interioară, auzul ţi se va ascuţi, dar vei pierde multe, foarte multe informaţii vizuale.
Auzim atât de des Românii sunt hoţi, sunt prost crescuţi, ei vor mereu să fure şi să însele, iar tânăra generaţie este una care nu are nimic sfânt, este plină de fumuri şi fiţe. Nu-i aşa? Uităm un lucru elementar. Uităm că atunci când intri în pădure găseşti uscături, dar şi puieţi sau copaci falnici. Dacă te uiţi numai pe jos, vei spune că sunt doar uscături, dacă vei privi doar în sus, vei vedea norii zgâriaţi de vârfurile celor mai falnici dintre copaci. Pădurea, ca orice pădure are de toate, pentru toate gusturile. Românii sunt din ce în ce mai solidari cu semenii lor loviţi de soartă, oamenii nu pot rămâne indiferenţi la necazurile celorlalţi, fie că sunt bolnavi şi au nevoie de ajutor pentru tratament, fie că sunt loviţi de stihiile naturii. Cei care doresc se pot alătura acestei cauze pot dona.
Cont RON: RO14RNCB0047127259210004
Cont EURO: RO68RNCB0047127259210002
Cont USD: RO41RNCB0047127259210003
Cod SWIFT: RNCB - Sucursala Proprietară Botosani-Trusesti.” 0760.517.890-Flavia Lionte-mama gemenilor.
Sumele donate sunt foarte necesare ca viaţa acestor minunaţi copii să fie salvată. Este un proiect mai amplu al Asociaţiei “Salvează o inimă”, iar acest sistem de donaţii online va fi folosit pentru salvarea mai multor oameni. Deja a fost aplicat cu succes şi pentru alte cauze, iar românii au reuşit să salveze foarte mulţi copii şi familii care treceau prin clipe dramatice.
Prin unitate şi transparentă pe putem îndeplinit vise, dărui speranţă şi vindecare acolo unde este nevoie. Nu este nevoie să oferim sume fabuloase, ci să ne unim forţele şi să dăruim fiecare câte un pic din picul nostru. Gândiţi-vă că
pentru fiecare donaţie de minim 10 lei fiecare donator primeşte reduceri între 2.5%-15% la 16 magazine online.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu