joi, 11 decembrie 2014

Vivat un ``dar`` preţios !


sigla
Cei mai mulţi dintre noi iubim schimbarea anotimpurilor, dar dacă locuim în zone mai reci, sunt şanse mai mari să ne bucurăm mai devreme de aerul rece de iarnă şi nuanţe minunate de alb care se întind ca şi într-un tablou de poveste.
Fără îndoială, nu putem preconiza pericolele care ne pândesc acum în sezonul gripei dar farmaciile independente sunt cea mai bună soluţie pentru a preveni gripa.
Sezonul rece şi gripa nu sunt departe, aşa că astăzi am de gând să împart cu voi părerile mele despre eficacitatea pe care o are trusa Vivat. Acum este cel mai bun moment pentru a achiziţiona această trusă - nu vrei să te afli într-o situaţie în care familia ta este bolnavă chiar în mijlocul nopţii şi proviziile de medicale sunt pe terminate sau chiar expirate. Crede-mă, am trecut pe acolo şi nu a fost o experienţă grozavă! Ei bine, de când am auzit că farmaciile independente semnalizate Vivat, se găsesc în toate judeţele inclusiv la noi în Sălaj am învăţat să fiu mai organizată. Aceste farmacii independente le găseşti la parterul blocului, după colţ, pe aceeaşi stradă cu tine sau în farmacia care poate nu-ţi sună chiar aşa de cunoscută, dar ştii sigur că ai mai fost pe acolo deoarece doar acolo ai întâlnit experţi interesaţi de starea ta de sănătate, oameni mereu pregătiţi să-ţi ofere cele mai bune sfaturi de specialitate atunci când tu ai avut cea mai mare nevoie. Aşadar, vizitează cu încredere farmaciile independente şi întreabă de trusa Vivat. Trusa pentru o stare de bine. 
Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am auzit de trusa Vivat am căutat între medicamentele pe care le aveam acasă şi am eliminat orice medicament expirat. Există întotdeauna ceva care este expirat. Mai departe am făcut un necesar cu tot ceea ce aveam nevoie pentru înlocuirea medicamentelor expirate. Acest necesar s-a demonstrat a fi inutil deoarece trusa Vivat este un set complet de produse ce pot fi necesare în caz de răceală şi gripă, în caz de alergie, în caz că vrei să previi ceva anume sau pur şi simplu pleci în vacanţă şi vrei să te asiguri că totul va fi bine, că vei avea energie, că îţi vei oferi îngrijirea care trebuie, că te vei putea bucura în linişte! Trusa Vivat se adaptează nevoilor tale în funcţie de sezon. Sunt 8 astfel de truse, câte una pentru fiecare perioadă a anului, cu produse atent selecţionate de către o echipă de profesionişti. 

Trusa ta de stare buna
http://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/eurovita_vitamina_c_500_379.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/ca_mg_zn_vit_c_380.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/ca_mg_zn_vit_c_forte_381.jpg

http://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/zinkit_10_382.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/multivitamine_si_minerale_383.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/spektrum_imunactiv_385.jpg

http://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/spektrum_gummy_imunitate_386.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/korill_387.jpghttp://www.vivat-familia.ro/poze-produse/slider/tussavit_388.jpg


Cu trusa Vivat o să ai în casă tot ceea ce ţi-ar putea fi necesar în caz de nevoie. În felul acesta nu mai faci o sută de drumuri până la farmacie şi poţi şi să previi sau să tratezi pe loc. 
Acum du-te vezi care e cea mai apropiată farmacia independentă de lângă tine, semnalizată Vivat sau aruncă un ochi pe pagina cu farmacii independente. Vei fi uimit să afli că sunt peste 800 de farmacii în ţară. Mie nu mi-a venit să cred că la mine în  Zalău sunt 12 farmacii independente.
Numărate şi tu printre cei 700.000 de oameni care interacţionează cu Vivat săptămânal!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu