vineri, 6 martie 2015

8 Martie trecut ~ prezent !


Logo

Cei mai mulţi copii care merg la grădiniţă sau şcoală învaţă la început de an poezii de 8 Martie pentru mama.
Încă mai ţin minte emoţiile pe care le avea fiica mea înaintea unei serbări... când trebuia să cânte un cântecel sau să recite o poezie ,vocea îi tremura iar eu mă rugam să nu cumva să uite versurile sau strofele. Era ceva mecanic la început, nu cred că înţelegea prea multe despre această zi minunată, ziua de 8 Martie.Dar... pentru a înţelege toate aceste aspecte, i-am explicat : indiferent că este vorba de mămică, mătuşa, educatoare sau bunică fiecare femeie este celebrată în luna martie. Întrebarea - întrebătoare a fost: De ce?
Pentru că merită! A fost răspunsul meu..... Dar ce credeţi ? nu a fost îndeajuns.
Şi  atunci a început un şir lung de discuţii pe această temă.Şi cum fiecare poveste are un început şi povestea mea a avut o introducere, iar cea mai bună alegere a fost luna Martie. Luna martie nu înseamnă doar a treia lună din calendar, ci şi luna femeii este luna în care apar ghiocei,(care, de ce să nu recunoaştem, an de an ni se par mai frumoşi)luna în care căutăm  primele raze blânde ale soarelui( care an de an ni se par mai strălucitoare) .În această lună sunt două zile mai dulci, mai calde în viaţa oricărei femei. Luna martie este luna în care nu trebuie să îţi dispară zâmbetul de pe faţă, în care trebuie să radiezi de frumuseţe şi să împarţi acest sentiment de bine cu toată lumea din viaţa ta! 1 Martie dă tonul bucuriei venirii primăverii, prin culorile specifice acesteia, iar 8 martie e ziua femeii. Fie că este vorba de mamă, bunică, sotie sau soră, cu ocazia zilei de 8 martie îi poţi face cadou pe lângă flori o vorbă simplă şi sinceră. Florile erau simplu de procurat în mintea ei  mai greu a fost să-i explic ce înseamnă `` o vorbă simplă şi sinceră ``.
Singurul răspuns care mi-a venit în minte atunci a fost să o întreb cu ce m-ar asemăna ea şi ce crede ea despre mine,ce cadou mi-ar face... Nici în ziua de azi nu pot să uit acele vorbe: Mami, eşti prinţesa mea aş vrea să-ţi dau în dar stelele şi luna, eşti cea mai bună mămică din lume, eşti cea mai frumoasă floare din lume... Şi cum să nu te topeşti când îţi auzi copilul spunând aceste vorbe.
Dar a venit momentul să îi explic ce înseamnă ISTORICUL zilei de 8 MARTIE .În trecut înseamna în primul rând o celebrare a realizărilor femeilor şi în acelaşi timp o reafirmare a dorinţei de luptă pentru drepturi şi egalitate! La început deci, Ziua Femeii era un eveniment politic, dar cu timpul şi-a pierdut din semnificaţiile reale, devenind simplu, o ocazie pentru bărbaţi de a-şi exprima iubirea faţă de femeile din jurul lor. În ziua de azi se obişnuieşte ca copiii şi bărbaţii să dăruiască mamelor, soţiilor sau prietenelor flori, felicitări şi mici cadouri, în semn de mulţumire, respect şi iubire. De 8 Martie, femeile din întreaga lume sunt în centrul atenţiei. Ziua Femeii e un prilej bun pentru ca femeile să fie răsfăţate de cei dragi cu flori şi cadouri. Florile sunt întotdeauna o alegere potrivită, mai ales când vine vorba de idei de cadouri de 8 Martie. Poţi opta pentru o plantă vie, care să dureze mai mult şi să aducă zâmbetul pe buzele persoanei dragi pentru vreme îndelungată. Bijuteriile sunt şi ele o alegere foarte bună. Un pandantiv cu diamant solitaire înveleşte orice ţinută şi ne aminteşte de cei care ni la oferit.
Eşarfele sunt şi ele potrivite pentru orice femeie: acum că a venit primăvara, ele vor fi purtate cu mândrie la gât, iar un şal de mătase va fi un cadou foarte şic. Printre cele mai potrivite idei de cadouri  se află şi parfumurile..... 
Permiteţi-mi să închei, urându-vă tuturor zile frumoase de primăvară, LA MULŢI ANI – tuturor femeilor importante din viaţa voastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu