joi, 26 februarie 2015

~BUNICUL ŞI NEPOTUL~

Batran

A fost odată un bătrân
Cu nasul mic şi tare cârn
Cu o privire tulburată
Şi cu urechea înfundată.

Putere el nu mai avea
Abia se putea mişca.
Mâinile-i cam tremurau,
Genunchii nu-l mai ţineau.

Cei care-ar fi trebuit
Să-l ajute, l-au jignit.
Chiar la masă îl certau,
Când resturi pe jos cădeau.

Băiatul şi cu nora sa,
Credeau că nu se străduia.
Şi într-un colţ l-au alungat
Ca pe-un câine abandonat.

La masă când se-aşezau,
Pe bătrân nu-l mai chemau.
Îi dădeau resturi de mâncare
Într-o strachină oarecare.

Bătrânul în gol înghiţind,
Se uita la ei cu jind,
La masa plină de bucate
Gustoase şi delicate.

Într-o zi, s-a întâmplat,
Că din mână a scăpat
Strachina, care s-a spart.
Şi nora s-a-nfuriat.

Ţipă, urlă-n gura mare,
Fără nicio ezitare.
La bătrânul necăjit
Amărât  şi pricăjit.

Cu inima ca de piatră,
Dă fuga până la piaţă.
De unde a cumpărat
Strachină din lemn presat.

Într-o seară, pe-nserate
Băiatul lor se jucase
Şi din scânduri a făcut
O farfurie ca de lut.

Tata, mirat a întrebat:
- Jucării ai fabricat?
- Nu! răspunse cu mândrie,
Am făcut o farfurie.

Să o păstraţi cu stricteţe
Pân’ veţi fi la bătrâneţe.
Că din asta veţi mânca
Chiar de-o fi duminica.

Cei doi când au auzit
Ochii li s-au umezit.
Spre bunic s-au îndreptat
Căindu-se neîncetat.

Morala:
Voi copii să învăţaţi
Pe părinţi să-i respectaţi.
Să nu-i trataţi cu dispreţ
Că ei sunt cei mai de preţ.