A
fost odată un bătrân
Cu
nasul mic şi tare cârn
Cu
o privire tulburată
Şi
cu urechea înfundată.
Putere
el nu mai avea
Abia
se putea mişca.
Mâinile-i
cam tremurau,
Genunchii
nu-l mai ţineau.
Cei
care-ar fi trebuit
Să-l
ajute, l-au jignit.
Chiar la masă îl certau,
Când resturi pe
jos cădeau.
Băiatul
şi cu nora sa,
Credeau
că nu se străduia.
Şi
într-un colţ l-au alungat
Ca
pe-un câine abandonat.
La
masă când se-aşezau,
Pe
bătrân nu-l mai chemau.
Îi
dădeau resturi de mâncare
Într-o
strachină oarecare.
Bătrânul
în gol înghiţind,
Se
uita la ei cu jind,
La
masa plină de bucate
Gustoase
şi delicate.
Într-o
zi, s-a întâmplat,
Că
din mână a scăpat
Strachina,
care s-a spart.
Şi
nora
s-a-nfuriat.
Ţipă,
urlă-n gura mare,
Fără
nicio ezitare.
La
bătrânul necăjit
Amărât şi pricăjit.
Cu
inima ca de piatră,
Dă
fuga până la piaţă.
De
unde a cumpărat
Strachină
din lemn presat.
Într-o
seară, pe-nserate
Băiatul
lor se jucase
Şi
din scânduri a făcut
O
farfurie ca de lut.
Tata,
mirat a întrebat:
-
Jucării ai fabricat?
-
Nu! răspunse cu mândrie,
Am făcut o
farfurie.
Să
o păstraţi cu stricteţe
Pân’
veţi fi la bătrâneţe.
Că
din asta veţi mânca
Chiar
de-o fi duminica.
Cei
doi când au auzit
Ochii
li s-au umezit.
Spre
bunic s-au îndreptat
Căindu-se
neîncetat.
Morala:
Voi
copii să învăţaţi
Pe
părinţi să-i respectaţi.
Să
nu-i trataţi cu dispreţ
Că ei sunt cei
mai de preţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu